• Stomatologie Cluj Napoca
  • Cluj Napoca, Str. Câmpului, nr. 33
Home/Servicii/Chirurgie
Cabinet Stomatologic Dentar Cluj Napoca Oral Design Clinic

Chirurgie dentară și maxilo facială

Dacă îți dorești ca procedurile de chirurgie dentară din tratamentul stomatologic să fie ușoare, fără durere și sigure, Oral Design Clinic este alegerea perfectă! În clinica noastră, specialiștii Oral Design în chirurgie dentară pot rezolva chiar și cele mai complexe cazuri, fără disconfort sau îngrijiri speciale post-proceduri.

Intervențiile de chirurgie dentară sunt tratamente stomatologice complexe, extrem de minuțioase și de importante, ele făcând parte de cele mai multe ori dintr-un tratament complex de reabilitare orală. De cele mai multe ori, aceste intervenții se realizează înaintea aplicării unor aparate ortodontice, realizarea unor lucrări protetice sau implanturi dentare.

Tipuri de intervenții chirurgicale realizare în Oral Design Clinic

Intervenții chirurgicale pentru inserarea de implanturi dentare

  • reconstituiri osoase tridimensionale cu materiale de adiție osoasă;
  • intervenții de tip sinus-lift;
  • inserare de implanturi dentare;
  • descoperirea implanturilor.

Intervenții de chirurgie dento-alveolară

  • extracții dentare;
  • extracții de molari de minte (odontectomii) și canini incluși;
  • rezecții apicale, premolarizări, amputații.

Intervenții de chirurgie parodontală

  • microchirurgia părților moi gingivale precum: gingivo-alveoloplastii, augmentarea volumului părților moi, electrocauterizări, frenoplastii clasice, plastiile de șanț gingival;
  • intervenții de chirurgie parodontală (operații cu lambou, gingivectomie, chiuretajul pungilor parodontale).

Extracția dentară

Extracțiile dentare sunt cele mai cunoscute intervenții de chirurgie orală. În clinica noastră, medicul chirurg are o experiență vastă, extracția dentară realizându-se sub anestezie, cu minim de disconfort și într-un timp scurt. În timpul extracției nu vei simți durere, ci mai degrabă presiune. Motivul este acela că organismul are diferite tipuri de fibre nervoase, fiecare fiind răspunzătoare de diferite tipuri de senzații.

Extractie dentara chirurgie maxilo faciala Oral Desihn Clinic Cluj Napoca

În ce situații este nevoie de extracție?

Medicii Oral Design Clinic încearcă să salveze dinții chiar dacă aceștia par pierduți, folosind diverse metode de tratament și restaurare. Este important să amintim că un dinte natural este mai bun decât cel mai minunat dinte artificial, așa că un bun dentist încearcă totul pentru a păstra dinții naturali pe arcadă. Din nefericire, sunt câteva situații în urma cărora dintele nu mai poate fi salvat și trebuie apelat la extracție:

  • când dinții sunt distruși de carii și nu mai pot fi tratați;
  • cand dinții sunt fracturați la nivelul rădăcinilor;
  • dinții cu parodontoză acută și mobilitate mare;
  • dinții de lapte care întârzie apariția celor definitivi;
  • incapacitatea sau ineficiența tratamentului de canal;
  • dinții care împiedică reașezarea dinților pe arcadă din punct de vedere ortodontic.

Extracția de molar (măsea) de minte – tratament profilactic sau de urgență?

Extracția molarului de minte este o intervenție des întâlnită, foarte uzuală, care se realizează din următoarele motive: carii care nu pot fi tratate corespunzător sau durere datorată erupției.

De multe ori molarul de minte trebuie să fie extras in scop profilactic încă din faza de mugure dentar. În general pacienții acceptă extracția molarului de minte doar când apar problemele cauzate de erupția acestuia și de cele mai multe ori extracția este mai dificilă.

În cazurile în care un dinte ce nu poate fi salvat are rădăcinile poziționate incorect, foarte curbe, sau în apropierea unor structuri anatomice importante (ex. canalul mandibular, sinusul maxilar), este necesar să se efectueze o extracție complexă. Această procedură este efectuată sub anestezie numai de către un chirurg dentist cu experiență precum cel din cadrul clinicii Oral Design. De multe ori, un astfel de dinte nu poate fi extras întreg, și este secționat în fragmente, iar apoi fiecare fragment este îndepărtat separat.

Reconstrucția/Adiția de os

Pierderea de os post-extracțională sau după boala parodontală  este de cele mai multe ori destul de frecventă. Astfel, adiția de os devine o necesitate, deoarece în absența ei, dinții limitrofi spațiului edentat  vor avea de suferit. De asemenea, într-un os resorbit se fac compromisuri la inserarea implanturilor dentare deoarece acestea trebuie să fie poziționate tridimensional în situl implantar. 

În resorbțiile reduse este de asemenea indicat să se facă adiții deoarece trebuie sa ținem cont și de partea estetică ,iar poziția marginilor gingivale trebuie să fie în armonie cu ceilalți dinți. De cele mai multe ori, adițiile de os sunt însoțite de manopere de chirurgie parodontale de tipul grefelor.

În clinica noastră se folosește osul bovin și membrane speciale de colagen sau pericard bovin, cu inserții de titan omologate internațional. Acestea sunt testate antigenic, pentru ca organismul uman să le accepte.

Chirurgie maxilo faciala Cabinet Stomatologic Dentar Cluj Napoca Oral Design Clinic

Rezencția apicață

Îndepărtarea porțiunii apicale a rădăcini dentare și a osului vecin afectat de evoluția unei afecțiuni pulpare după efectuarea tratamentului endodontic. Prin această procedură se urmărește prelungirea vieții dintelui în cavitatea bucală.

Frenoplastie

Procedura se realizează cel mai frecvent în cadrul protezelor totale, unde prin inserția coborâtă destabilizează proteza și presupun incizia sau scoaterea unei părți din fren. Apoi se face pot sutura, astfel încât acesta să ajungă la nivelul dorit.

Gingivoalveoplastie

Cu ajutorul ghidului parodontal se fac conturări osoase și gingivale și se stabilește nivelul zenitului gingival. Firele de sutură se suprimă după 7 zile, vindecarea putând dura 10-15 zile. Nivelul gingiei se poate stabiliza după 15 zile de la intervenție.

Chirurgie maxilo faciala Cabinet Stomatologic Dentar Cluj Napoca Oral Design Clinic

Cum mă pregătesc înainte de o intervenție chirurgicală dentară?

Înainte de programare, trebuie să mâncați bine. Persoanele care nu mănâncă înainte de o intervenție, oricât de simplă ar fi aceasta, sunt mai anxioase și mai predispuse la stări de amețeală și leșin după efectuarea anesteziei. În plus, timp de câteva ore după extracție nu veți putea mânca.

Este obligatoriu să aveți făcută o radiografie a dintelui de extras. În general, la Oral Design Clinic recomandăm o ortopantomogramă (OPG), iar în cazuri mai complexe o CT (computer tomografie). Acestea pot fi făcute în cadrul clinicii noastre.

Durata perioadei de recuperare după intervenție depinde de mai mulți factori: caracteristicile individuale ale corpului pacientului, metoda utilizată, materialele utilizate, experiența medicului și gradul de complexitate al operației. În medie, vindecarea gingiilor durează de la o săptămână la 15 zile. Pentru o vindecare mai rapidă și mai eficientă, este necesar să se respecte recomandările medicului.

Ce se întâmplă după o intervenție chirurgicală dentară?

În primul rând, trebuie să respectați cu strictețe recomandările medicului specialist pentru a scurta perioada de vindecare și pentru a evite complicațiile. Acestea le veți primi chiar după efectuarea procedurii, în cazul clinicii Oral Design.

În primele 24 de ore de la operație, mâncați alimente moi și la temperatura camerei. În prima săptămână după operație se recomandă întreruperea fumatului, evitarea alimentelor tari, efortului fizic, sauna sau băile fierbinți, folosirea dușului bucal. De asemenea, evitați băuturile carbogazoase sau cele alcoolice.

Dacă este necesar aplicați o compresă rece pe obraz, care va reduce umflătura. Încercați să mâncați pe partea opusă a intervenției.

Experienţa noastră în domeniu de peste 20 de ani se măsoară prin pacienţii mulţumiţi de rezultatul procedurii, care ne-au recomandat ca fiind experți în rezolvarea complicaţiilor dentare. Programează-te chiar azi la o consultație!

Programează-te chiar azi la o consultație!